Turiștii străini stau puțin în România. Durata medie de ședere abia depășește două zile

România rămâne o destinație de vacanță pe care mulți străini preferă să o evite. În primul trimestru, numărul turiștilor din alte țări, care au înnoptat în unitățile de cazare de la noi, a fost cel mai mic din Uniunea Europeană, cu excepția Poloniei. Durata medie de ședere abia a depășit două zile, conform statisticilor oficiale. Lipsa de promovare la nivel internațional e una dintre principalele cauze, spun reprezentații agențiilor de turism.

Tracy și Sharon sunt două turiste din Marea Britanie care au ales să petreacă un weekend în România. Au decis să se cazeze o noapte în București și una la Brașov. Au început excursia cu o plimbare prin centrul vechi al Capitalei.

Este prima dată când ne aflăm în Bucureşti şi în România. Găsim acest loc grozav. Vremea e foarte bună. Ne simţim în siguranţă. Toată lumea îţi dă o mână de ajutor”.

Dintodeauna mi-am dorit să vin în România. Un șofer de taxi din Marea Britanie i-a făcut reclamă. Mereu mi-am dorit să merg în Transilvania. E pentru ziua mea. Și sunt foarte încântată”.

În România, în primele patru luni, au sosit aproape 600.000 de turiști străini. Numărul lor a crescut cu aproape 12% față de perioada similară a anului trecut, conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Durata medie de ședere a fost de 2,2 zile.

În primele trei luni, România a fost însă și țară europeană în care au înnoptat cei mai puțini turiști străini, cu excepția Poloniei, potrivit Oficiului European de Statistică – Eurostat. Sunt mai multe cauze.

Traian Bădulescu, purtător de cuvânt, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism : În general, la începutul anului, în Europa cel puțin turismul de iarnă este cel mai căutat. Turismul montan, de schi, de sporturi de iarnă. Din păcate nu suntem atractivi pe piețele internaționale. Nici nu ne promovăm foarte puternic. Nici nu avem un buget de promovare foarte mare.

Dan Anghelescu, managerul unei agenţii de turism: Noi nu avem sejururi foarte lungi. În România vin city-breakuri-le. Două trei nopți. Turiștii care vin în România vin în general cu low-costuri. Vin pe bugete mici. Noi nu reușim să ne promovăm și să atragem și alt fel de clienți.

Țările europene în care au înnoptat cei mai mulți turiști străini au fost Malta și Cipru, mai arată datele Eurostat.

Distribuie știrea