Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat duminică pe români să meargă la vot, punctând că este o zi importantă.
„Eu am votat şi vă invit pe toţi să poftiţi la vot. Este extrem de important”, a spus şeful statului, după ce şi-a exercitat opţiunea electorală.
Preşedintele Iohannis a subliniat importanţa alegerilor pentru Legislativul European, respectiv autorităţile locale.
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care care conduc comunităţile în care trăim şi îi alegem pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a evidenţiat el.
Preşedintele Iohannis a votat la o secţie de la Liceul „Jean Monnet” din Bucureşti.
LIVE TEXT Românii, chemați la vot pentru desemnarea aleșilor locali. Politicienii, primii la urne
Românii își aleg astăzi primarul, consilieri locali, consilieri judeţeni, preşedinţii consiliilor judeţene și europarlamentarii. În total, aproape 19 milioane de români sunt aşteptaţi astăzi la urne. Secțiile de votare s-au deschis de la ora 7.00, iar primii cetățeni au votat deja. Prezența la urne este de peste 7%.