Apelurile pentru ajutor vin continuu, așa că salvamontiștii nici nu ajung bine la bază, cu un turist accidentat, că sunt nevoiți să meargă după altul. Responsabilitatea, echipamentul corespunzător, antrenamentul și informarea înainte de a porni pe un traseu fac diferența între o ieșire reușită în natură și una care se termină la spital. Deloc de neglijat este și prezența urșilor, care ar fi depășit 10 mii de exemplare în pădurile noastre.
Un bărbat de 30 de ani care urcă pe vârful Laiţa s-a prăbuşit 80 de metri într-o prăpastie. A fost recuperat de salvamontişti conştient şi apoi transportat la spitalul din Sibiu. Imediat, salvatorii s-au întors să ajute o tânără care şi-a fracturat un picior la coborârea din zona vârfului Lespezi. Salvamontiștii atenționează turiștii să nu mai plece la drum dacă nu sunt pregătiți să înfrunte muntele.
Sabin Cornoiu, președinte, Salvamont România: Un număr foarte de intervenții, unele duntre ele foarte grave, au fost patru cu elicopterul, alte șase persoane au fost în stare foarte gravă și predate serviciilor de ambulanță. Dacă turiștii ar da dovadă de mai multă responsabilitate, numărul de accidente ar fi mult mai mic. La dispeceratul național care funcționează 24 din 24, totul e gratuit, sfătuim oamenii să apeleze la noi prin acest dispecerat.
Un alt pericol major pe munte sunt urșii care s-au înmulțit amenințător.
Sabin Cornoiu: Cea mai periculoasă situație e când ne întâlnim cu un pui mic de urs, pentru că acest pui e jucăuș și curios și va veni către noi. Avertizăm pe toți cei care sunt în astfel de situații, că în 99% din cazuri undeva într-o tufă este și ursoaica. Dacă ne întâlnim cu un urs adult, trebuie să lăsăm orice în urma noastră, orice care i-ar putea satisface curiozitatea, pentru că l-ar putea întârzia.
Mihai Ovidiu Enea, realizator “Regatul Sălbatic”: Cel mai probabil ursul din sălbăticie e acel urs care va pleca când va simți omul. Ei au o acuitate vizuală slabă, însă mirosul și auzul lor sunt foarte bune. Sfatul pentru turiști este să facă zgomot permanent, să-și semnaleze prezența. Ursul din sălbăticie va reacționa normal față de om, adică va fugi.
Vânătoarea urșilor este interzisă în țara noastră din anul 2016. Pot fi ucise doar animalele considerate periculoase și doar în anumite condiții.
Mihai Ovidiu Enea, realizator “Regatul Sălbatic”: Un management durabil nu va putea omite pe viitor vânătoarea.
În prezent se estimează că populația urșilor ar fi depășit 10 mii de exemplare.