A început Art Safari 2021. Expoziţia principală îi este dedicată pictorului Samuel Mutzner

Facem un tur al celui mai mare muzeu temporar din România, Art Safari, care se desfășoară la Palatul Dacia de pe Lipscani şi la Arcub Gabroveni, pe o suprafață de 7 mii de metri pătrați. Pavilionul muzeal îi e dedicat lui Samuel Mutzner. Celelalte acţiuni ne prilejuiesc întâlnirea cu Constantin Piliuţă, femeile artist de la noi şi arta contemporană.

17 Septembrie 2021, 16:30 (actualizat 17 Septembrie 2021, 18:20) |

850 de lucrări de artă pot fi văzute  la Art Safari 2021. Sunt tablouri aduse din 25 de muzee, dar și din 80 de colecții private.

Expoziția principală de la Palatul Dacia din Centrul Istoric îi este dedicată pictorului Samuel Mutzner, ultimul impresionist român. A murit în 1959, dar până acum nu i-a fost organizată nicio retrospectivă.

În Pavilionul Central este pregătită o selecție de lucrări semnate de Constantin Piliuță sub genericul. „Culoare de zenit”. Curatorul a ales patru mari capitole: Autoportrete, scene de gen, peisaje și flori.

Incitantul și nu de puține ori controversatul Pavilion Contemporan propune la această ediție un discurs despre Supereroi și Antieroi.

Iar la Hanul Gabroveni, cel de-al doilea spațiu al Art Safari, puteți vizita expoziția cu titlul „Seducție și triumf în artă. Femei-artist în România” realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București.

Puteți mege la Art Safari până pe 26 septembrie.

În premieră, anul acesta există și opțiunea unor vizite  digitale, de la distanță. Vă ghidează Marius Manole și Horia Roman Patapievici.

Source

Distribuie știrea