CFR Călători a reluat programul estival Trenurile Soarelui. Zeci de garnituri vor asigura zilnic legături directe din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării. Din Capitală, vor fi trenuri aproape din oră în oră, multe dintre ele cu vagoane noi, modernizate. Cei care au ajuns astăzi în Constanţa cu un astfel de tren au fost foarte încântaţi de călătorie.
Unul din trenurile soarelui, care a ajuns în jurul prânzului la Constanţa, a făcut din Bucureşti puţin peste două ore.
Ministrul Transporturilor spune că vor urma şi alte investiţii în infrastructura feroviară şi trenuri, cu ajutorul banilor europeni.
Deocamdată, în programul estival, 30 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării, până la data de 7-8 septembrie.
Din Bucureşti, vor fi 18 garnituri, care vor pleca aproape din oră în oră şi vor face curse dus-întors. Directorul CFR Călători spune că la anul vor fi şi mai multe trenuri modernizate.
Reducerile de preţuri se aplică la fel ca la alte călătorii: 10% la cumpărarea unui bilet dus-întors sau la cumpărarea cu anticipaţie, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus. La clasa a doua, elevii beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 90% reducere.