A început tranziția spre societatea algoritmică? / FOTO: Shutterstock.com
Redăm argumentele expertului dintr-o analiză Project Syndicate.
***
Civilizația modernă a fost construită prin adăugarea piețelor și a birocrației la alte moduri mult mai vechi de organizare umană: redistribuirea, reciprocitatea și democrația. Dar ascensiunea rapidă a guvernării prin algoritmi ar putea reprezenta o altă schimbare epocală – și nu va fi în bine.
În opinia mea, cea mai profundă și mai pătrunzătoare lucrare de economie politică scrisă în anii 2010 nu a fost un articol de revistă, nici o monografie, nici o carte în sensul tradițional. Mai degrabă, a fost un simpozion online. În „Red Plenty: A Crooked Timber Book Event”, savanți și intelectuali, convocați de politologul Henry Farrell, au folosit un nou mod de comunicare tipărită pentru a reacționa la cartea foarte interesantă a lui Francis Spufford, „Red Plenty”.
Spufford a analizat încercarea uluitor de nereușită a Uniunii Sovietice de a folosi birocrația și matematica pentru a construi o societate mai bună decât cea care ar putea fi realizată cu ajutorul piețelor. Și totuși, de fiecare dată când revin la „Red Plenty: A Crooked Timber Book Event”, sunt impresionat de intuiția contribuitorilor săi în ceea ce privește dilemele insurmontabile generate de însăși economia de piață modernă. De asemenea, sunt încă frapat de cât de mult a reușit „evenimentul de carte” să folosească noile tehnologii pentru a determina o schimbare calitativă în modul în care comunicăm și ajungem să înțelegem lumea împreună.
M-am gândit la aceste aspecte deoarece Farrell a publicat recent un nou articol, „The Moral Economy of High-Tech Modernism”. El și sociologul Marion Fourcade susțin că internetul și progenitura sa (ceea ce ei numesc „modernismul high-tech”) schimbă lumea în moduri la fel de profunde ca ascensiunea economiei de piață și birocratizarea societății în cadrul statului modern.
Acest argument se referă la însuși fundamentul societății umane. Ca indivizi, fiecare dintre noi, oamenii, suntem slabi și neajutorați. Doar cu cunoștințele pe care le dobândim în viață în cadrul unei culturi suntem capabili să supraviețuim. Dar pentru a avea o cultură sau pentru a produce ceva, trebuie să ne organizăm și să ne coordonăm într-o inteligență colectivă și într-o entitate distribuită. Timp de mii de ani, am avut, în general, trei moduri diferite de a menține o astfel de organizare.
Primul este redistribuirea: informațiile, resursele și produsele utile curg într-un fond centralizat și apoi ies din nou sub formă de sarcini atribuite, instrumente, recompense sau sprijin social. Al doilea mod a fost reciprocitatea: fiecare gospodărie este legată de alte câteva gospodării în relații de schimb de cadouri pe termen lung care tind spre un echilibru aproximativ. Și, deoarece există doar șase grade de separare în majoritatea societăților umane, nevoile unei unități vor afecta acțiunile multor altora. În cele din urmă, există democrație: oamenii folosesc dezbaterile și discuțiile pentru a ajunge la un consens aproximativ și pentru a obține un sprijin larg pentru un plan convenit.
Desigur, fiecare mod de organizare implică un mod de distribuire și de autorizare, pentru a răspunde la întrebarea cine ar trebui să primească mai multe lucruri bune (cine ar trebui să fie „mai egal” decât ceilalți). În cazul redistribuirii, puterea revine celui care se află în centrul sistemului; în cazul reciprocității, celor care au cele mai multe resurse și prieteni; iar în cazul democrației, celor care vorbesc mai tare.
Odată cu venirea modernității, am adăugat încă două moduri: economia de piață, așa cum a fost proiectată de clasa de afaceri; și birocrația, așa cum a fost proiectată de statul modern. Piața este de neegalat ca instrument pentru găsirea de soluții la probleme prin intermediul mulțimii. Dar, în practică, domeniul său de aplicare este limitat la satisfacerea cererilor celor bogați, asigurând utilizarea eficientă a acelor lucruri care se întâmplă să aibă un preț de piață.
În mod similar, birocrația este deosebit de puternică și capabilă în capacitatea sa de a clasifica și standardiza lucrurile, ceea ce îi permite să vadă imaginea de ansamblu în moduri pe care un sistem de reciprocitate sau de redistribuire nu le poate vedea. Dar, bineînțeles, poate, de asemenea, să dea naștere la multe ineficiențe.
Civilizația noastră măreață, dar profund defectuoasă și inegală, a fost construită prin adăugarea piețelor și a birocrației la cele trei moduri originale de organizare. Dar acum, Farrell și Fourcade ne avertizează că adăugăm un al șaselea mod: algoritmul.
Potrivit tehno-optimiștilor, o societate a algoritmilor ar fi mult mai bună decât orice putem spera să creăm cu ajutorul piețelor și birocrației. Spre deosebire de o piață, un algoritm nu se limitează la a vedea doar cererile de bani ale celor bogați și costurile bănești impuse de cei care au reușit să revendice drepturi de proprietate. Și, spre deosebire de o birocrație, o societate algoritmică nu vă va forța pe dumneavoastră, un șurub pătrat, să intrați într-o gaură rotundă.
Nu vor mai fi „experții” care vor decide în ce categorie ar trebui să vă încadrați. În schimb, grupurile de afinitate vor apărea în mod spontan din preferințele revelate, exprimate prin cuvintele și acțiunile oamenilor. Resursele vor fi mobilizate pentru a servi fiecare individ, prin exploatarea puterii unice a economiilor de scară.
Este aceasta o speranță pe care ar trebui să o împărtășim cu toții? Cu siguranță, atunci când birocrația a apărut ca un nou mod de organizare, ea a șters formele tacite de cunoaștere, a perturbat dezordinea din viața oamenilor și a forțat oamenii să se încadreze în categoriile cele mai utile pentru cei care dețineau pârghiile puterii. În egală măsură, piețele au introdus noi externalități masive și costisitoare prin prioritizarea nevoilor celor bogați. Dar există vreun motiv întemeiat pentru a crede că o societate algoritmică ar remedia aceste defecte sau că nu ar introduce noi și mari probleme proprii?
Conceptele de gândire „rapidă” și „lentă” al laureatului premiului Nobel pentru economie Daniel Kahneman ne poate ajuta să vedem care este miza aici. O societate algoritmică ar servi doar părții noastre de „gândire rapidă”, căutând în mod constant „angajarea” – adică frica și furia. La fel cum piețele se adresează celor bogați, algoritmii se adresează celor mai rele impulsuri ale noastre.
O societate a clickbait-ului nu este viziunea utopică a nimănui. Și totuși, mă tem că acolo ne duc tendințele actuale.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă
