Potrivit familiei, artistul va fi înmormântat, cel mai probabil, la Cimitirul Reînvierea din Capitală, unde va fi depus luni seară.
Născut la 25 iunie 1950 la Bucureşti, Doru Stănculescu a fost membru fondator al Cenaclului Flacăra și a debutat în anul 1968 cu melodia „Ion Crâşmaru”, pe versuri de Octavian Goga.
A realizat muzica filmului „Porţile albastre ale oraşului” (1974), în regia lui Mircea Mureşan.
Primul material discografic al cântăreţului, un disc single, a fost editat în anul 1979 de casa de discuri Electrecord. Printre hit-uri se numără „Şambala”, „Ion Vodă Cumplitul”, „Ai, hai…”, „Ecou de romanţă”, „Fără petale”.