Criticul literar Dan Cristea, director al revistei ”Luceafărul de dimineaţă”, a decedat la vârsta de 81 de ani. Anunţul a fost făcut sâmbătă de Uniunea Scriitorilor din România.
”Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu profundă tristeţe deosebită dispariţia dintre noi a criticului literar Dan Cristea, director al revistei ‘Luceafărul de dimineaţă’. (…) Prin trecerea în eternitate a lui Dan Cristea, literatura română suferă o ireparabilă pierdere”, se arată pe pagina de Facebook a Uniunii.
Teodor Baconschi, fost ministru de Externe, a transmis un mesaj la moartea criticului literar.
”Din pură întâmplare, l-am tot întâlnit pe criticul literar Dan Cristea în casa unui prieten comun de la Snagov. Era un om afabil, bine educat, ponderat şi uneori hazliu, oricum, o figură ‘de modă veche’, din generaţia de filologi ai anilor 60, care ascultaseră religios prelegerile lui Călinescu şi Vianu, profitând ulterior de mecenatul lui George Ivaşcu. Practica un hedonism inocent, arcadic, şi ştia să facă din orice dialog un ceremonial firesc, în care politeţea sprijină replica niciodată sardonică, aşa cum respectul faţă de Republica Literelor inspiră sobrietatea ideilor. Ştiu că a suferit mult în ultimii ani. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris pe Facebook Baconschi.
Dan Cristea s-a născut la 10 noiembrie 1942, în Bucureşti.
În anul 1965 a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. În 1992 a obţinut doctoratul (Ph.D.) în literatură comparată la Universitatea din Iowa (SUA).
A debutat publicistic în revista Contemporanul, în 1964. A fost redactor-şef al revistei ”Luceafărul” (din 2008), apărută apoi cu numele ”Luceafărul de dimineaţă”, fiind director al acesteia. A debutat editorial în anul 1974, cu volumul Un an de poezie (Editura Cartea Românească).
Este autorul a numeroase volume de critică şi istorie literară: Arcadia imaginară (1977), Faptul de a scrie (1980 – Premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România), Version and Subversion – The Autobiographies of Benjamin Franklin, Henry Adams and Michel Leiris (1996), Versiune şi subversiune – paradoxul autobiografiei (1999; ediţia a II-a revăzută, 2012), Autorul şi ficţiunile eului (2004 – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Poezia vie (2008), Citind cărţile de azi (2014), Caii lui Ahile şi alte eseuri (2016); Cronicile de la Snagov (2017), Alte cronici de la Snagov (2020); Ultimul său volum a apărut în acest an: Noile cronici de la Snagov, arată Uniunea Scriitorilor din România.
Pentru opera sa de critic literar a primit numeroase premii şi distincţii, între care Premiul Cartea Anului al Revistei România literară (2014), Premiul Naţional de Literatură (2019) şi Ordinul Naţional Serviciu Credincios în grad de ofiţer.