A treia noapte la UNTOLD. Peste 70.000 de oameni au petrecut până în zori

Distracţia a fost cuvântul de ordine şi în cea de-a treia noapte la UNTOLD. Cu puţin timp înainte de show, îndrăgitul DJ belgian Lost Frequencies a făcut o mărturisire miilor de petrecăreţi veniţi pentru a-l vedea.

DJ Lost Frequencies: Mă simt acasă când vin la Cluj. Sunt a patra, a cincea oară aici, și de fiecare dată când vin sunt super-impresionat de cât de draguți sunt oamenii. Am fost aici la prima ediție Untold. Eram diferit atunci, aveam părul lung. Sunt foarte fericit să fiu aici în această seară, sunt foarte entuziasmat.

Seara a adus surprize şi pentru o domnişoară care a fost cerută în căsătorie în prezenţa DJ-ului. Lost Frequencies a fost primul care i-a felicitat pe tineri.

Iar show-ul a fost unul incendiar.

Indiferent de scena unde s-au aflat, petrecăreţii au simţit din plin ritmul.

A treia seară de festival a adus şi o veste tristă pentru petrecăreţi. Dimitri Vegas & Like Mike au fost nevoiţi să-şi anuleze spectacolul din cauza unor probleme în familie.

Source

Distribuie știrea