Reducerea cu 50% a accizei la carburanţi este una dintre soluţiile prin care autorităţile încearcă să ţină sub control creşterea preţurilor. Măsura ar duce la ieftinirea benzinei şi motorinei cu aproximativ 1 leu pe litru. Asta în condiţiile în care tarifele au explodat în ultima perioadă şi cresc în continuare de la o săptămână la alta. Până la 45% din preţul carburanţilor e reprezentat de taxe.
Coaliţia a validat marţi reducerea temporară, cu 50%, a accizei la carburanţi, măsură care ar scădea preţul la pompă imediat cu peste 1 leu, a anunţat, marţi, pe Facebook, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
„Am propus liderilor coaliţiei soluţia scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsură care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în şedinţa de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuţii cu Comisia Europeană şi marile companii distribuitoare de carburanţi pentru ca preţurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toţi consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii. Am venit la guvernare să luăm măsuri care să protejeze populaţia şi firmele româneşti de impactul crizei energetice. Acesta este doar una dintre deciziile care vor constitui pachetul major de soluţii ce au ca scop reducerea facturilor energetice şi calmarea puseului inflaţionist manifestat la acest început de an”, a precizat sursa Câciu.
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, liderul PNL, a declarat luni, referindu-se la posibilitatea reducerii accizei pentru carburanţi, în condiţiile în care preţul la pompă a ajuns la 7 lei, că: „Aş putea-o lua în calcul, bineînţeles”.
Potrivit liderului PNL, „cheia” pentru reducerea preţurilor este ca Banca centrală şi Ministerul Finanţelor „să lucreze împreună”.