Activişti Greenpeace au fost bătuţi într-o pădure din Suceava. Două dintre victime şi-au pierdut cunoştinţa în drum spre spital

Un jurnalist şi un activist Greenpeace au fost bătuţi crunt, joi seara, într-o pădure din Suceava. Unul dintre bărbaţii agresaţi este regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri. Acesta a fost atacat de 20 de indivizi. Cu el erau un coleg și activistul de mediu Tiberiu Boşutar, care îi ajuta pe cei doi să identifice dovezile defrișărilor din Bucovina. Echipamentul și toate înregistrările au fost distruse, a anunțat Greenpeace pe pagina de Facebook.

17 Septembrie 2021, 08:03 (actualizat 17 Septembrie 2021, 11:33) |

Bărbaţii se aflau într-un ocol silvic privat în momentul în care au fost atacaţi. Lucrau la un documentar despre metodele prin care se fură lemn din pădure. La un moment dat, peste ei au tăbărât aproape 20 de persoane înarmate cu topoare. Iniţial, cei atacaţi s-au refugiat în maşină, dar au fost scoşi de acolo şi bătuţi.

Atacul a fost extrem de violent şi două dintre victime şi-au pierdut cunoştinţa în drum spre Spitalul din Vatra Dornei.

Atacatorii le-au luat echipamentul, au scos cardul din cameră, au distrus toate dovezile şi i-au ameninţat că data viitoare nu vor mai scăpa atât de uşor. Printre agresori se află şi şeful ocolului silvic, povestesc jurnaliştii atacaţi.

Poliţiştii au ajuns la faţa locului în jumătate de oră. Au identificat câţiva dintre atacatori, care au fost duși la secția de poliţie. Victimele au spus că vor să depună plângere la Parchetul General.

Source

Distribuie știrea