Actorul american John Malkovich, pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, în 20 și 21 iulie

Celebrul actor american John Malkovich va fi prezent pe 20 şi 21 iulie la Timişoara, unde va fi protagonistul spectacolului The Infernal Comedy/ Comedie Infernală, la Teatrul Naţional.

16 Mai 2023, 09:19 (actualizat 16 Mai 2023, 09:24) Știrile TVR |

John Malkovich / FOTO: telegraph.co.uk

„Teatrul Naţional din Timişoara continuă Anotimpurile FEST-FDR cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timişoara şi un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii. Joi, 20 iulie, şi vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19,00, Teatrul Naţional prezintă spectacolul The Infernal Comedy/ Comedie Infernală, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american John Malkovich”.

Dublu nominalizat la Oscar, la Globul de Aur şi pentru premiile BAFTA, actorul a jucat în numeroase filme cu impact la nivel mondial. Printre acestea se află Dangerous Liaisons / Legături primejdioase sau Being John Malkovich, unde îşi interpretează propriul personaj. Actorul american îşi construieşte cariera şi prin alte filme celebre: The Iron Mask / Omul cu masca de fier, Empire of the Sun / Imperiul soarelui, The Sheltering Sky / Ceai în Sahara, Death of a Salesman / Moartea unui comis voiajor sau Of Mice and Men / Despre oameni şi şoareci. Personajul său din Con Air / Avionul condamnaţilor, Cyrus „The Virus”, este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai impresionante personaje negative ale cinematografiei celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, precizează sursa citată.

The Infernal Comedy este un spectacol pe care autorul său, Michael Sturminger, care semnează şi regia artistică, l-a scris special pentru celebrul actor, construind un dialog între limbajul vorbit şi cel cântat, universul sonor – punctat de muzica lui Vivialdi, Mozart, Beethoven, Haydn, Weber, Gluck şi Boccherini – fiind susţinut de sopranele Susanne Langbein şi Chen Reiss şi de renumita orchestră Wiener Akademie Orchester, dirijată de Martin Haselbock, creator al conceptului muzical al spectacolului. The Infernal Comedy s-a jucat în peste 150 de săli de spectacol din întreaga lume, în ţări de pe trei continente.

Spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile oraşului / Atelierul Identitate din cadrul Programului Cultural „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2023” şi este finanţat din fonduri private. Preluare: Agerpres

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea