Șeful Executivului, Nicolae Ciucă, este invitatul Ramonei Avramescu în această seară, în platoul TVR. Consecințele războiului din Ucraina asupra securității României, siguranța energetică a țării noastre, în contextul în care multe țări europene sunt dependente de gazul din Rusia, precum și situația tensionată din Transnistria sunt principalele teme de discuție.
Stirile TVR.ro vă oferă, în format LIVE TEXT, principalele puncte din declarațiile premierului.
- nu are rost sa descriem conditiile de securitate de la vizita din Ucraina
- pregătirea unei astfel de vizite presupune măsuri care trebuie corelate 2 aspecte – cele de protecție a celor care merg în țara vecină, iar pe de altă parte e vorba de corelarea programului liderilor
- ororile unui război ilegal, neprovocat, nejustificat
- am ajuns cu trenul în gara din Kiev
- a fost o călătorie lungă
- este cât se pate de normal să înțelegem durata și practic toate procedurile care se derulează atât pentru transport, cât și ulterior
- a fost o vizită cât se poate de importantă atât pentru președintele Zelenski, pentru omologul meu, premierul Shmyhal, cât și pentru președintele Radei supreme, cât și pentru noi
- am avut posibilitatea să exprimăm încă o dată solidaritate și sprijinul
Ieri, Nicolae Ciucă a fost la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu membri ai Guvernului ucrainean.
Alături de Nicolae Ciucă au mai fost preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Articole pe aceeaşi temă