Acuzații de braconaj. Regele Arthur al urșilor, ucis de un prinț

Prințul Emanuel de Liechtenstein, un vânător de trofee, a venit în România în martie că să-l împuște pe Arthur, cel mai mare urs observat la noi în țară și probabil cel mai masiv din Uniunea Europeană, după cum susțin reprezentanții Agent Green.

Vânătorul austriac ar fi obținut o derogare de la Ministerul Mediului, acordată pentru eliminarea unei ursoaice periculoase cu pui care ar fi produs pagube, anul trecut, în gospodăriile din zonă.

În realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adincul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților, dar avea un punctaj foarte mare pentru vânătorii de trofee, după cum susțin activiștii de mediu.

Autoritățile au anunțat că au început o anchetă. Și fac verificări în documentele înregistrate, dar și pe teren.

Source

Distribuie știrea