Acuzații de malpraxis. Zece paciente acuză un chirurg estetician de operații nereușite

Un medic chirurg plastician este acuzat că ar fi operat mai multe paciente care au făcut apoi complicaţii și au rămas cu probleme estetice. Anchetatorii au făcut mai multe percheziții la clinicile din Bucureşti, unde acesta opera. Medicul era plasat sub control judiciar din luna ianuarie, într-un dosar în care alte paciente i-au adus acuzații asemănătoare.

Anchetatorii au făcut percheziții la două clinici private din Capitală, care puneau la dispoziția medicului blocul operator și cabinete pentru consultații. 10 dintre pacientele pe care acesta le-a operat în ultimii patru ani au depus plângere. Îl acuză pe chirurg că, după intervențiile estetice, ar fi făcut complicații și ar fi rămas cu probleme care nu mai pot fi îndreptate.

Mircea Gherasim, avocatul uneia dintre paciente: A început să se simtă rău când a ajuns acasă, i-a spus medicului. Acesta i-a spus să aibă răbdare că se vindecă, dar nu s-a întâmplat așa. A fost o intervenție de augmentare mamară și lifting care s-a soldat cu infecție urâtă. 3.500 de euro a costat operația.

Olimpia Ceară, purtător de cuvânt IPJ Constanța: Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada august 2020 – ianuarie 2024, un bărbat ar fi efectuat intervenții chirurgicale estetice și reconstructive, în urma cărora ar fi rezultat vătămarea corporală a zece persoane. Prejudiciul cauzat în dosar este de 1.978.000 de euro.

Medicul nu mai profesa pentru că era pus sub control judiciar din ianuarie într-un alt dosar, în care alte trei paciente din București și Constanța îi aduc acuzații similare.

Daniela Elena Roșca, avocata medicului acuzat: Una dintre persoanele vătămate a inițiat o procedură de mediere, n-a mai avut pretenții de la inculpat. Și în cazul altor patru plângeri, nu au fost depuse în termen procedural, adică înainte de trei luni. Vom vedea, în funcție de cercetări. Dânsul își va exprima un punct de vedere.

Anchetatorii au anunțat că au extins cercetările și îl acuză pe medic și de infracțiuni de corupere sexuală și rele tratamente aplicate minorului.

Distribuie știrea