Aeroportul Henri Coandă: Cea mai valoroasă expoziție dintr-un aeroport european

Expoziţia celebrează opera marelui pictor român Nicolae Grigorescu, născut la 15 mai, în urmă cu 183 de ani şi cuprinde unele din cele mai emblematice lucrări semnate de artist.

Lucrări semnate de Nicolae Grigorescu, în valoare de peste 1 milion de euro, pot fi admirate timp de câteva zile în aeroport. Acestea ajung sa fie rar privite de public pentru că fac parte din colecții private.

Pictorul este lider în topul celor mai bine vânduţi artişti la licitaţiile din România în anul 2017, cu vânzări totale de peste 700 mii de euro pentru 18 opere adjudecate.

Demersul organizatorilor de a realiza un muzeu la aeroportul din Bucureşti a început în urmă cu 8 ani, însă abia acum au găsit deschidere din partea autorităţilor.

Art Safari Airport Museum îşi schimbă exponatele odată la 6 luni, astfel încât călătorii să vadă cât mai multe din comorile artei româneşti. Proiecte similare ar putea lua naștere și în aeroporturile din Timişoara, Cluj şi Iaşi.

Source

Distribuie știrea