Afganistan: Militarii americani sprijină evacuarea ambasadei SUA. Talibanii avansează spre Kabul, iar forțele afgane nu opun rezistență

Talibanii au capturat un nou oraș aflat la aproximativ 70 de km de Kabul, fără să întâmpine rezistență din partea forțelor afgane de securitate. În ultimele 9 zile, insurgenții au ocupat jumătate din capitalele de provincie din Afganistan, printre care Kandahar și Herat. Controlează cea mai mare parte a nordului, vestului și sudului tării. Președintele Biden a discutat evoluțiile îngrijorătoare din Afganistan cu șeful diplomației americane, cu secretarul apărării și cu oficiali militari.

3000 de militari americani ajung în aceste zile la Kabul pentru a sprijini evacuarea personalului diplomatic. Este vorba despre pușcași marini și un batalion de infanterie. Între timp, stafful ambasadei SUA a primit instrucțiuni să distrugă documente sensibile.

Viteza cu care înaintează talibanii, remarcată și de Pentagon într-o conferință de presă, a reaprins criticile legate de retragerea trupelor americane din Afganistan, proces care se va încheia la sfârșitul lunii. Premierul Boris Johnson a respins la finalul unei reuniuni de urgență a guvernului britanic ipoteza unei soluții militare în Afganistan. Marea Britanie trimite 600 de militari pentru evacuarea ambasadei de la Kabul.

Remobilizarea forțelor noastre de securitate constituite prioritatea nr 1, a declarat președintele Afganistanului într-un discurs televizat. A spus că a început consultări cu forțe interne și cu parteneri internaționali pentru găsirea unei soluții politice stabile pentru poporul afgan

Source

Distribuie știrea