Un eventual eşec al Ungariei în a adopta reformele necesare pentru deblocarea fondurilor alocate de UE în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă ar afecta credibilitatea ţării, a avertizat agenţia de rating Fitch, adăugând că o relansare a presiunilor pieţei, ca urmare a pierderii accesului la fondurile UE, ar putea fi un declanşator pentru o acţiune de rating, transmite Reuters.
În 2021, UE a pus la punct Mecanismul de redresare şi rezilienţă, cu un buget de 724 miliarde de euro împărţit între granturi şi împrumuturi ce trebuie cheltuite până în 2026, în ideea de a ajuta economiile ţărilor membre să îşi revină după pandemia de COVID-19 şi să accelereze tranziţia energetică. Însă Ungaria şi Polonia nu au putut accesa aceste fonduri din cauza unor dispute cu Comisia Europeană privind statul de drept şi nu există un interval precis cu privire la momentul în care ar putea fi eliberaţi banii.
În plus, UE blochează eliberarea altor fonduri, în valoare de 22 de miliarde de euro, destinate Ungariei în cadrul politicii de coeziune, până când Guvernul de la Budapesta îndeplineşte anumite criterii legate de independenţa justiţiei, libertate academică, drepturile minorităţilor sexuale şi sistemul de azil.
La finele săptămânii trecute, Fitch a confirmat ratingul de ţară al Ungariei la „BBB” cu perspectivă negativă şi a adăugat că este puţin probabil ca ţara să primească fonduri de la Mecanismul de redresare şi rezilienţă până la finele celui de-al treilea trimestru.
„Chiar dacă în continuare nu credem că pierderea accesului la fondurile din Mecanismului de redresare şi rezilienţă ar putea avea implicaţii macro substanţiale, credem că în ceea ce priveşte fondurile de coeziune lucrurile vor fi mult mai dificile”, a declarat directorul asociat de la Fitch Ratings, Malgorzata Krzywicka. „Să nu ai acces la aceste fonduri, să nu poţi să cazi de acord asupra anumitor reforme cu Comisia, asta cu siguranţă ar submina credibilitatea politicii guvernului”, a adăugat Malgorzata Krzywicka.
Directorul Fitch a precizat că nu pierderea accesului Ungariei la fondurile UE, în sine, ci posibilele consecinţe negative pe pieţele financiare, precum o depreciere mare a forintului şi o creştere a randamentelor pentru obligaţiunile guvernamentale, ar fi factorii declanşatori pentru o acţiune de rating.
Banca Naţională a Ungariei, care în luna octombrie a anului trecut a majorat în regim de urgenţă dobânzile pentru a sprijini forintul, în acest an a început să revină asupra majorărilor anterioare pe măsură ce forintul s-a apreciat cu 8%, iar inflaţia a început să coboare după ce a atins cel mai ridicat nivel din UE. Cu toate acestea, perspectiva ca majorarea salariilor reale să revină în teritoriul pozitiv în a doua jumătate a anului, pe măsură ce inflaţia revină în zona de o cifră, va cere vigilenţă crescută din partea băncii centrale, care a vehiculat o reducere graduală a dobânzilor.
„În a doua jumătate a anului vom vedea o creştere pozitivă a salariilor reale, ceea ce credem că va fi o problemă pentru inflaţie, în special pe termen mediu şi pentru revenirea la nivelul ţintă Am putea vedea o inflaţie de 8-10% la finele anului şi atunci aceste presiuni de pe piaţa muncii iar putea deveni o sursă pentru ca inflaţia să nu revină la ţintă anul viitor”, a spus Krzywicka.
De asemenea, analiştii de la Fitch nu se aşteaptă ca Banca Naţională a Ungariei să reducă dobânda de bază, stabilită la 13%, în acest an, un scenariu care contrastează cu economiştii intervievaţi de Reuters care se aşteaptă la o reducere de 150 de puncte de bază până la finele anului. Oficial, Banca centrală a Ungariei a spus că modificarea dobânzii de bază nu se află pe agenda discuţiilor, pentru moment.
Sursa: Agerpres