Agenţia europeană Fitch se aşteaptă ca inflaţia ridicată, majorarea dobânzilor şi mediul extern mai slăbit să încetinească rapid creșterea PIB-ului în următoarele trimestre.
Adrian Mitroi, profesor de economie: „Când ai două trimestre consecutive de scădere se numeşte tehnico-recesiune, dar nu este, este una controlată, o importăm prin exporturile noastre mai mici în ţările europene. (…) Rating înseamnă o notă la purtare pe care ţi-o dă inspectorul, nu profesorul, din afară, şi care se uită la finanţele tale publice. (…) Noi avem această recomandare de investiţii, eu cred că au şi argumente critice – ne ceartă pe deficitele bugetare și pe deficitul de cont curent, dar apreciază (…) politica băncii centrale de a merge cu dobânzile în creştere„.
Fitch estimează anul acesta o reducere a deficitului bugetar la 6,4% din PIB, în linie cu ţintele bugetare.
Conform analizei, deficitul ar putea să scadă la 5,5% din PIB în 2023 şi la 4,7% în 2024, odată cu creșterea colectării.
Economia românească ar urma să înregistreze un avans de 6,2% în 2022, una dintre cele mai ridicate rate de creştere din UE, datorită rezultatelor solide din primele două trimestre ale anului.
Adrian Câciu, ministrul Finanţelor Publice: „Trebuie să fim destul de prudenți, pentru că nu suntem într-o perioadă, deși pare, de expansiune economică, suntem într-o perioadă în care au fost factori potențiali care s-au manifestat foarte bine pe primul semestru, factori care se atenuează, și nu numai în România, ci mai ales în Europa. (…) Discuțiile au fost destul de aplicate (…) asupra riscurilor care se prefigurează pe zona economiei europene, mai ales în zona euro. Şi atunci, trebuie să avem grijă, încă o dată, să compensăm din pierderea de putere de cumpărare, să ajutăm, să sprijinim populația să treacă peste aceste momente„.
Conform prognozei Fitch, inflația ar putea să scadă până la 11% în 2023 și până la 5,7% în 2024.
Adrian Negrescu, consultant financiar: „Jumătate din populația României câștigă undeva la nivel de 2.500 de lei net pe lună de persoană, puneți o rata de 1.800-1.900 de lei, o rată la Prima casă pentru un apartament cu două camere și veți vedea că oamenii ăia nu mai rămân cu aproape nimic din banii pe care îi câștigă. (…) 70, chiar 80% din banii aflați la dispoziția fiecărei gospodării din România se duc pe facturi, pe mâncare„.
Potrivit Fitch, România e printre ţările din Europa Centrală şi de Est cel mai puţin expuse crizei energetice și comerţului cu Rusia.
Avem una dintre cele mai mari capacităţi interne de producere a gazelor din Europa și asta înseamnă un risc scăzut de întrerupere a aprovizionării cu gaze în lunile următoare.