Ajutoare pentru încălzire, în negociere la Bruxelles. Patru milioane de persoane ar urma să primească vouchere a câte 700 de lei pe semestru. Criteriile trebuie aprobate însă de Comisia Europeană

Patru milioane de români ar urma să beneficieze de ajutoare de încălzire în această iarnă. Cel puțin așa au anunțat liderii coaliției de guvernare. În realitate, modificarea criteriilor de acordare a acestor bani pentru extinderea categoriilor de potențiali beneficiari depinde de acordul oficialilor de la Bruxelles. Banii provin din fondurile europene necheltuite de țara noastră, iar Comisia Europeană are ultimul cuvânt. Negocierile abia au fost inițiate și pot afecta calendarul anunțat de guvernanți pentru acordarea acestor sume.

17 Noiembrie 2022, 21:34 (actualizat 17 Noiembrie 2022, 21:34) Știrile TVR |

Guvernul va acorda și anul viitor vouchere de 50 de euro pentru alimente familiilor sărace.

Efortul financiar pentru luna decembrie și 2023 se apropie de 4 miliarde de lei, dar ar urma să fie susținut din banii europeni rămași necheltuiți. Din aceeași sursă ar urma să fie plătite și ajutoare financiare pentru încălzirea gospodăriilor pe timp de iarnă.

Discutăm de două perioade: noiembrie 2022 – martie 2023, noiembrie 2023 – martie 2024, iar ele vor fi asigurate în sfârșitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie pentru această iarnă, iar pentru iarna viitoare în luna septembrie“, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Patru milioane de persoane ar urma să primească vouchere a câte 700 de lei pe semestru pentru încălzire. Criteriile trebuie aprobate însă de Comisia Europeană. Deocamdată, nu e clar dacă pot fi acordate și persoanelor care folosesc lemne de foc.

Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD: “Aici este o discuţie pe care Guvernul, domnul Boloş în special trebuie să o aibă în continuare cu Comisia Europeană. România are un anumit specific, că 80% din gospodăriile din mediul rural sunt încălzite cu lemne şi atunci este corect să existe o formă de sprijin şi pentru aceştia”.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: “Se vor avea în vedere pentru negocierea cu Comisia Europeană patru criterii. Primul presupune consumuri energetice de până în 150 kwh/oră pe familie. (…) Pentru voucherele sociale propunerea este până în 2.000 de lei per membru de familie. (…) A treia condiţie este posibil ca această vârstă să scadă până la 60 de ani”.

Opoziția cere soluții de rezervă.

Cristina Prună, deputat USR: “Oamenii au nevoie de ajutor acum, nu în 3 sau 6 luni. (…) Dacă Comisia Europeană va accepta ridicarea pragului de venit de pildă de la 1.500 la 2.000 de lei, aceşti bani vor putea fi acordaţi din fonduri europene, dacă nu (…) Guvernul ar trebui să strângă cureaua (…) şi să ofere aceşti bani”.

Economiștii atrag atenția că este nevoie de soluții pe termen lung.

George Jiglău, cercetător Centrul pentru Studiul Democrației: “M-aş bucura ca astfel de măsuri pe termen scurt să fie acompaniate şi de măsuri anunțate, gândite pentru a rezolva pe termen mediu, pe termen lung, o parte dintre aceste probleme. Pentru că dacă ne rezumăm la astfel de măsuri asistenţiale, mă tem că peste un an s-ar putea să fim cam în acelaşi loc, cel puțin cu aceeaşi populaţie vulnerabilă”.

Coaliția trebuie să ajungă la o soluție și în privința majorării pensiilor.

Social-democrații presează pentru o creștere sub 15%, dublată de acordarea unui bonus financiar pentru pensionarii cu venituri până în 2.000 de lei.

Source