Al doilea tren cu ajutoare pentru Turcia a plecat din Gara București Vest. Sunt produse de cazarmament din stocurile RescEU

Al doilea tren cu ajutoare a plecat spre Turcia

Alte produse de cazarmament din stocurile “Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt)” ale RescEU vor ajunge în Turcia, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A.

Reamintim că Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt) reprezintă acțiunea întreprinsă de Comisia Europeană ce are în vedere crearea unei capacități de adăpostire temporară rescEU, care să fie disponibilă pentru desfășurarea misiunilor din cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă.

Prin acest program, produsele pot fi puse la dispoziția țărilor care se confruntă cu situații de urgență de amploare și care în baza cererilor de asistență  internațională înaintate, echipamentele/materialele să fie transportate, sub egida Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, statelor puternic afectate de diverse situații de urgență.

Source

Distribuie știrea