Al-Qaeda revendică două atacuri comise în apropiere de Bamako, provocând cel puțin 5 morți

Al-Qaida pregăteşte atentate teroriste

Jihadiştii Grupului de Sprijin pentru Islam şi Musulmani (GSIM, JNIM în arabă), afiliaţi la Al-Qaeda, “revendică două atacuri simultane împotriva unui post de pompieri şi a unei unităţi de protecţie a mediului şi a pădurii, ambele situate în apropierea capitalei maliene, Bamako”, potrivit unui comunicat.

Atacurile au vizat localităţile Markacoungo şi Kassela, ambele de pe axa Bamako-Ségou, din sud-estul Mali, zonă în care sunt relativ rare.

Al-Qaeda nu a oferit un bilanţ al acestor atacuri. Ministerul Securităţii şi Protecţiei Civile din Mali a informat marţi că la Markacoungo au fost ucişi doi pompieri şi trei civili.

Mali, ţară din Sahel, se luptă de un deceniu cu o insurgenţă jihadistă care s-a extins în Niger şi Burkina Faso vecine.

Junta aflată la putere din 2020 a chemat ruşi pe care îi prezintă ca instructori militari care au venit să ajute la lupta împotriva jihadiştilor.

Occidentalii descriu instructorii militari menţionaţi drept mercenari ai grupului paramilitar Wagner, apropiat Kremlinului.

Source