Donald Trump îl devansează considerabil pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, potrivit unui sondaj de opinie realizat de New York Times după dezbaterea dintre cei doi contracandidaţi şi publicat miercuri, relatează AFP.
Acest sondaj de opinie îl plasează acum pe fostul preşedinte republican cu şase puncte procentuale înaintea succesorului său democrat la nivel naţional, cu 49% faţă de 43% din intenţiile de vot. 74% dintre alegătorii chestionaţi îşi exprimă preocuparea cu privire la vârsta lui Joe Biden.
Acesta va acorda vineri un interviu pentru postul ABC News şi Casa Albă a promis că va organiza o conferinţă de presă a preşedintelui săptămâna viitoare, două ocazii menite să arate că Biden se poate exprima fluent fără prompter.
Potrivit unui sondaj difuzat marţi de CNN, 75% din alegătorii intervievaţi consideră că Partidul Democrat ar avea şanse mai mari la alegerile din noiembrie cu un alt candidat decât Joe Biden.
ANALIZĂ Politico: Se conturează planul lui Trump pentru NATO
Donald Trump a amenințat de atâtea ori că va părăsi NATO – sau cel puțin așa a părut – încât, pentru mulți dintre criticii săi, întrebarea este când, nu dacă va părăsi alianța de 75 de ani în cazul va fi reales președinte în noiembrie.
Unul din trei democraţi crede că preşedintele american Joe Biden ar trebui să renunţe la candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al SUA în urma prestaţiei sale din dezbaterea televizată cu republicanul Donald Trump, indică un sondaj Reuters/Ipsos publicat marţi.
Aproximativ 32% din democraţii intervievaţi în sondaj au afirmat că Joe Biden ar trebui să renunţe la candidatură în urma dezbaterii televizate în care nu a reuşit să răspundă convingător la atacurile lansate de rivalul său republican.