Alexandr Lukașenko îi cere sprijinul lui Vladimir Putin după scandalul cu avionul deturnat. Cei doi președinți s-au întâlnit la Soci

Oficial, Alexandr Lukașenko a venit în Rusia pentru a discuta chestiuni de ordin economic. Fără îndoială, deturnarea spre Minsk a unui avion de linie european va fi și ea abordată, mai ales că și Rusia a început să limiteze accesul curselor aeriene care evita Belarus. Oficialii europeni vor să știe dacă obstacolele puse de Rusia sunt punctuale sau au în spate o decizie politică. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a grăbit să vină cu explicații.

Dimitrii Peskov: ” Eu sunt convins că autoritățile aviatice vor veni cu explicațiile necesare însă este vorba despre o problemă de ordin tehnic. Este o chestiune foarte simplă. Când există un sistem bine stabilit, atunci sunt specificate foarte clar punctele de intrare și ieșire din spațiul aerian pentru fiecare stat în parte. Adică un avion nu intră pe unde vrea el în țară.”

Potrivit mediilor de la Moscova, Alexandr Lukașenko a venit la Vladimir Putin să ceară susținere . Convorbirile celor doi lideri ar putea dura până seara târziu.

Precedenta vizită a lui Lukașenko în Rusia a avut loc pe 22 aprilie. Atunci, cei doi președinți au discutat la Kremlin peste 4 ore, iar la final nu au făcut nicio declarație oficială. Nici astăzi nu este prevăzută vreo conferință de presă. În contextul actual, când relațiile dintre Rusia și Occident sunt extrem de tensionate, Vladmir Putin preferă să fie mai discret și să tranșeze anumite chestiuni în spatele ușilor închise.

Source

Distribuie știrea