Alexandru Stănescu, susţinut de PSD pentru funcția de vicepreședinte al ANRE. USR contestă această propunere

Numirea unui nou vicepreședinte la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, care va fi validat marți de plenul reunit, agită scena politică. USR contestă propunerea PSD, susținută și de Coaliția de guvernare. Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, spune că parcursul său profesional îl recomandă pentru echipa de conducere a ANRE.

13 Decembrie 2021, 17:38 (actualizat 13 Decembrie 2021, 20:30) |

USR invocă lipsa de experiență în domeniul energiei a viitorului vicepreședinte al ANRE. Alexandru Stănescu este, potrivit CV-ului, inginer absolvent al Facultății de Mecanică Agricolă și specializat în probleme de agricultură.

Cristina Prună, deputat USR: E o bătaie de joc la adresa românilor, dacă ne uităm la CV-ul domnului Stănescu, nu îl recomandă nimic pentru această funcție, vorbim de ANRE, care practic gestionează o piață de miliarde de euro. PSD își mută oamenii dintr-o parte în alta. Am văzut că și domnul Marian Neacșu e la SGG.

Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, a fost parlamentar în două legislaturi, între 2012 și 2020. Și a condus comsia de agricultură. Iar acum urmează să intre în conducerea ANRE. Marcel Ciolacu și-a explicat alegerea.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: Avem dreptul să facem această propunere și aceasta este propunerae noastră. Este un fost paralmentar, a fost președinte de comisie.

Reporter: A contat că este fratele lui Paul Stănescu?

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: Nu. A contat foarte mult că este unul dintre foștii parlamentari care nu a mai avut loc pe listele de parlamentari.

Marcel Ciolacu susține că, potrivit legii, vicepreședintele ANRE trebuie să aibă experiență parlamentară. Iar potrivit cutumei, a adăugat șeful PSD, foștii parlamentari care au fost și președinți de comisii au prioritate.

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei este o instituție sub control parlamentar, cu venituri proprii, condusă de un președinte și doi vicepreședinți.

Source

Distribuie știrea