
Românii au reușit să recicleze în prima lună din acest an peste 2 milioane de sticle, doze din aluminiu şi peturi cu sigla „ambalaj cu garanție”. Programul guvernamental e aplicat din 30 noiembrie, anul trecut. Până acum, peste 20.000 de magazine, și mari, dar şi din rândul celor de cartier, au intrat în acest sistem, care aduce avantaje în primul rând pentru mediu.
Daniel a venit la punctul de colectare cu un sac cu 150 de sticle. Primește câte 50 de bani pentru fiecare. Trebuie să nu fie deteriorate și să aibă eticheta, pentru ca sistemul să poată scana sigla „Ambalaj cu garanție”. Pe toate a primit un tichet în valoare de 75 de lei. Îi poate folosi la cumpărături sau cere banii de la o casă a magazinului.
Daniel: E un lucru foarte bun pentru România. Și sperăm să fim și noi civilizați, ca și celelalte țări occidentale.
Dan Gheorghe, reporter TVR: Peste 20.000 de comercianți din România folosesc acum sistemul. Dacă la marile magazine aveți la dispoziție aparate pentru colectarea ambalajelor, la magazinele de cartier pur și simplu te duci cu ambalajul, îl dai la vânzător, iar el îți dă contravaloarea.
Reprezentant supermarket: În acest moment, avem listate aproximativ 98 de articole cu acel simbol ambalaj cu garanție.
Sistemul garanție-returnare se aplică în România din 30 noiembrie, anul trecut.
Peste 2 milioane de sticle, peturi și doze din aluminiu au fost returnate numai în ianuarie.
Anca Marinescu, manager de comunicare administrator sistem garanţie returnare: Pentru comercianți sistemul are beneficii multiple. Pentru că ei nu doar că primesc garanția de 50 de bani pe care o plătesc către consumatori, dar primesc și un tarif de gestionare, care lor le acoperă toate cheltuielile pe care le au cu operaționalizarea acestor centre de colectare.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor: Am o nouă sacoșă în bucătărie, mare, din rafie, pe care scrie mare ambalaj SGR, pentru ca atunci când merg la supermarket sau la alt magazin, când am timp, să nu uit să iau și traista cu bidoane.
În statele occidentale, gradul de reciclare a ambalajelor atinge 90 la sută. La noi abia se apropie de 13 procente.