Ambasadorul României în SUA, după retragerea lui Biden: Kamala Harris, cea mai bună opţiune pentru Partidul Democrat

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat la TVR Info, imediat după retragerea din cursa prezidenţială a lui Biden, că „cel mai simplu ar fi ca vicepreşedinta Kamala Harris să fie nominalizată din partea Partidului Democrat”.

“E o decizie care plutea în aer şi o întorsătură excepţională pentru că preşedinţi care au renunţat să mai candideze au existat în istoria SUA, Harry Truman a fost unul dintre ei, dar niciodată un preşedinte nu a renunţat cu 4 luni înaintea alegerilor. Procedural, cel mai simplu ar fi ca vicepreşedintele Kamala Harris să fie nominalizată candidatul Partidului Democrat la alegerile din noiembrie, în cadrul convenţiei care începe în 19 august la Chicago, pentru că donatorii care au donat sume importante au făcut-o pentru cuplul prezidenţial Biden-Harrsi şi în acest caz ea poarte utiliza fondurile” a spus ambasadorul Muraru, într-o intervenţie telefonică la TVR Info.

Ambasadorul a mai vorbit şi despre suţinerea trusturilor progresiste şi a mediei de stânga de care se bucură vicepreşedinta Kamala Harris.
Distribuie știrea