Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan (n.r 57 WTA) este autoarea primei surprize a turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a învins-o pe favorita nr. 15, rusoaica Lidumila Samsonova (nr. 15 WTA), cu 7-6 (1), 7-6 (4).
Meciul a fost prima confruntare dintre cele două sportive.
Ana Bogdan își echivalează astfel performanța de la Wimbledon, unde s-a mai calificat în turul al doilea în 2017 și 2022.
Ana Bogdan o va avea ca adversară, în runda următoare, pe americanca Alicya Parks (51 WTA)
Începând de marți, vor juca și celelalte trei sportive din România din competiția de simplu. Acestea vor evolua astfel: Irina Begu (32 ani, 29 WTA) – Rebecca Marino, Canada (32 ani, 83 WTA), Sorana Cîrstea (33 ani, 36 WTA) – Tatjana Maria, Germania (35 ani, 58 WTA) și Jaqueline Cristian (25 ani, 133 WTA) – Lucia Bronzetti, Italia (24 ani, 65 WTA).