Anglia şi Ţara Galilor vor să elimine câinii din rasa XL Bully, adesea folosiți la lupte ilegale

Autoritățile din Anglia şi Ţara Galilor vor să elimine treptat o rasă de câini puternici, implicaţi în numeroase atacuri asupra oamenilor şi animalelor și folosiți de cei care organizează lupte ilegale.

Este vorba despre rasa XL Bully, iar deţinerea unui astfel de câine neînregistrat va fi infracțiune de la 1 februarie. Cine nu respectă noile reguli poate ajunge şi la închisoare.

Proprietarii de câini sunt nemulţumiţi şi spun că interdicția vizează în mod nedrept animalele, în loc să îi aibă în vedere pe proprietarii iresponsabili.

Rasa XL Bully este o încrucișare a mai multor rase, inclusiv American Pit Bull Terrier.

Până acum au fost înregistrate peste 30.000 de exemplare, care pot fi plimbate doar în lesă.

În plus, câinii trebuie sterilizaţi pentru a se preveni reproducerea.

Distribuie știrea