Apele Unite ale României – vâslim pentru comunități durabile. Școlari din România și Republica Moldova vor construi o canotcă

Început de vacanță altfel pentru 20 de școlari din România și din Republica Moldova. Vor avea la dispoziție două săptămâni să construiască de la zero o canotcă, în cadrul atelierului educațional Apele Unite ale României – vâslim pentru comunități durabile. Aliați le vor fi profesori de fizică, matematică sau geografie, care le vor arăta celor mici că tot ce învață la școală poate fi pus în practică.

30 Iunie 2021, 17:12 (actualizat 30 Iunie 2021, 23:46) |

Atenți la orice detaliu, copiii ascultă curioși îndrumările marangozului – profesorul de construit bărci. Este cel care îi va însoți pe cei mici pe drumul „învățării cu sens”.

Printre micii meșteșugari ale căror mâini vor da formă unei canotci sunt și 14 elevi veniți de peste Prut, din Țigănești, raionul Strășeni.

Atelierul educațional Apele Unite ale României – vâslim pentru comunități durabile este găzduit de Muzeul Atelier Școala de la Piscu.

Face parte dintr-un program de educație integrată realizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.

Barca realizată de copii va fi lansată la apă pe 17 iulie.

Source

Distribuie știrea