Potrivit ISU Argeş, au fost alertate forţe de la Detaşamentele de Pompieri Piteşti, Bradu, Garda de Intervenţie Topoloveni.
”Fumegaţie la nivelul etajului 1 al Spitalului de boli cronice Călineşti – medicul de gardă a evacuat 32 de pacienţi. Nu sunt probleme. Sursa fumului ar fi un aparat de aer condiţionat”, precizează ISU Argeş.
Reprezentanţii ISU arată că sistemele de detecţie au sesizat produse ale arderii în aerul dintr-un salon al spitalului şi astfel s-a declanşat alarma de incendiu.
”Ar fi vorba de praf în contact cu rezistenţele încălzite ale aparatului respectiv”, mai spune sursa citată.