Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), Daniel Hagari, a anunțat că forțele terestre israeliene „își extind operațiunile terestre” în această seară. „Suntem pregătiți pe toate fronturile pentru a păstra securitatea Israelului”, a declarat Hagari în timpul unei declarații televizate. Actualul lider al Hamas s-ar afla în catacombele teroriștilor de sub cel mai mare spital din Gaza care se află în nordul Fâșiei. Așa s-ar explica atacul israelian cu puternice lovituri ale artileriei, declanșat în zonă, vineri seara. Armata israeliană a publicat informații amănunțite despre ascunzătorile și rețeaua de tuneluri aflată sub spitalul Shifa în care, potrivit Hamas, s-ar afla aproximativ 10 mii de oameni. Atenție, sunt informații și imagini cu impact emoțional!
Spitalul Shifa, localizat în nordul Fâșiei Gaza, este unul dintre scuturile teroriștilor Hamas. Sub spital sunt 5 complexe subterane care comunică între ele. Toate aceste catacombe sunt alimentate cu cele două generatoare ale spitalului.
Daniel Hagari, purtător de cuvânt IDF: Acesta este Spitalul Shifa. Puteți vedea unde se află în orașul Gaza. Cel mai mare spital din Gaza. Are peste 1.500 de paturi, 4.000 de angajați și acum are și mai mulți oameni în împrejurimile spitalului.
Reprezentarea grafică realizată pe baza informaților culese de Servicii arată o rețea vastă de tuneluri și încăperi. Este dovada că Hamas a transformat spitalele în centre de comandă și control și ascunzători pentru teroriștii și comandanții Hamas. În plus, armata israeliană are informații că în spitalele din Gaza există combustibil.
Hamas operates within and hides beneath the largest hospital in Gaza.
Their priorities are clear—and the people of Gaza are not among them. pic.twitter.com/7M4ZqjFyYs— Israel Defense Forces (@IDF) October 27, 2023
Hamas susține că nu este nimic adevărat din prezentarea IDF.
„În continuarea activității ofensive pe care am desfășurat-o în ultimele zile, forțele terestre extind activitatea terestră în această seară”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IDF, potrivit BBC.
Armata israeliană a efectuat vineri seara bombardamente de o intensitate „fără precedent” de la începutul războiului în nordul Fâşiei Gaza şi în special asupra oraşului Gaza, potrivit imaginilor transmise de AFP şi grupării islamiste palestiniene care controlează Fâşia.
În paralel, comunicaţiile şi internetul au fost întrerupe în Fâşia Gaza, potrivit guvernului condus de Hamas.
Bombardamentele efectuate „din aer, de pe mare şi de la sol sunt „cele mai violente de la începutul războiului” în 7 octombrie, a indicat serviciul de presă al guvernului Hamas, aflat la putere în Gaza, acuzând Israelul de „pregătirea unor masacre”.