Astăzi a început semestrul al doilea de școală. Când se învață față în față și când în regim online?

Elevii au început semestrul al doilea, cu ore faţă în faţă, în clasă. Autorităţile au schimbat criteriile care se aplică atunci când şcolile trec în online. Diana Dumitraşcu ne explică:

17 Ianuarie 2022, 14:03 (actualizat 17 Ianuarie 2022, 14:48) |

Începând de astăzi, regulie sunt altele, a transmis Diana Dumitrașcu, pentru Telejurnal.

Astfel, școlile și grădinițele rămân deschise în toate județele în care gradul de ocupare a paturilor Covid din spitale nu trece de 75% din capacitatea spitalului. Dacă depășește 75%, atunci automat toate școlile și grădinițele din județul respectiv vor trece în regim online, fără nicio discuție legată de localități, măsura se aplică pe fiecare județ în parte.

O clasă trece în regim online dacă, timp de 7 zile consecutiv, se înregistrează trei cazuri de îmbolnăvire. Dacă se întâmplă asta, atunci automat toată clasa respectivă trece în online pentru 10 zile.

Toată școala trece în online dacă în cel puțin jumătate dintre clasele acesteia există mai mult de 3 cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 și clasele respective sunt și ele în online.

Mai sunt și alte probleme în Educație: miercuri se anunță grevă, sindicatele din învățământ au anunțat că vor opri lucrul între orele 11 și 13. Nemulțumirile lor au legătură cu salarizarea, nu au primit procentele despre care au discutat cu guvernanții și o alta este legată de procentul de PIB alocat Educației.

Astăzi a început semestrul al doilea, se va încheia pe 11 iunie și are o singură vacanță, cea de Paște, din luna aprilie.

Source

Distribuie știrea