Atenţionare de călătorie pentru Austria și Slovacia: Cod roşu de inundaţii, alunecări de teren și condiții meteo nefavorabile

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Austria că este în vigoare o alertă cod roşu de vreme nefavorabilă. De asemenea, condiții meteo nefavorabile se înregistrează și în Slovacia.

„Din cauza căderilor masive de zăpadă din zona montană şi a ploilor abundente din restul ţării, există riscul apariţiei de inundaţii şi alunecări de teren. De asemenea, se înregistrează perturbări semnificative ale traficului feroviar şi rutier, precum şi evacuări ale populaţiei din zonele afectate”, arată MAE într-un comunicat de presă.

Autorităţile austriece recomandă evitarea deplasărilor neesenţiale şi cooperarea cu autorităţile locale, în caz de situaţii de urgenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena : +4369911726027 şi Consulatului General al României la Salzburg: +436765568898.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie),  https://viena.mae.ro și https://salzburg.mae.ro.

Atenționare de călătorie în Republica Slovacă – condiții meteo nefavorabile

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovacă cu privire la faptul că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile slovace, în intervalul 15 – 16 septembrie 2024, zonele de vest, sud și centrale ale acestui stat se vor confrunta cu unele condiții meteorologice nefavorabile – ploi severe și inundații.

Institutul Hidrometeorologic slovac a emis în acest sens un cod roșu pentru zonele din vest, de fenomene severe meteorologice (ploi – Bratislava, Trnava, Trencin) și hidrologice (inundații – Bratislava și împrejurimi, precum și în Zahorie, Trnava, Kysuce), precum și coduri portocaliu sau galben pentru zona centrală și de sud a țării (ploi și posibile inundații). Fenomenele se vor manifesta cu putere în intervalul de timp menționat, în Bratislava și localitățile din zonă fiind în vigoare o stare de necesitate.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bratislava: +421220727147 și +421220727447, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Bratislava: +421902411268.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://bratislava.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_rowww.meteoalarm.euwww.mae.ro.

Distribuie știrea