„Atenţiune, atenţiune! Dacă nu respectaţi ordinele, s-ar putea recurge la forţă împotriva dvs!” Polonia ar putea cere invocarea articolului 4 din tratatul NATO, din cauza crizei migranților de la granița cu Belarus

„Atenţiune, atenţiune! Dacă nu respectaţi ordinele, s-ar putea recurge la forţă împotriva dvs!” Prin mesaje în limba engleză, grănicerii polonezi încearcă să-i convingă pe migranți să nu mai forțeze intrarea. La frontiera Polonia-Belarus au loc ciocniri din ce în ce mai dure.

Autoritățile din Belarus nu doar că îi incurajaza pe migranți să ia cu asalt frontiera poloneză, dar închid ochii la traficul de persoane care se desfășoară dinspre Orientul Mijlociu spre Minsk.

Mii de migranți vin ca turiști. Consulatele Belarusului dau viza foarte ușor, prin intermediul agențiilor de turism.

Mulți vin prin Dubai, iar Uniunea Europeană amenință că va impune sancțiuni companiilor aeriene implicate în transportul de migranți. Dar operatorii de turism și reprezentanții liniilor aeriene afirmă că nu au niciun amestec.

De la mijlocul lui septembrie, mai multe companii aeriene din Dubai au crescut numărul de zboruri spre Belarus de la câteva pe săptămână la curse zilnice. Biletele s-au scumpit și sunt tot mai greu de găsit.

Source

Distribuie știrea