O aeronavă TAROM a aterizat de urgență pe aeroportul din Otopeni după ce unui pilot i s-ar fi făcut rău. Avionul decolase de la Timișoara, cu destinația Hurghada, Egipt.
Este vorba despre aeronava Boeing 737-800NG TAROM, înmatriculată YR-BGK, care opera zborul charter RO7673.
Potrivit primelor informații, pilotului i s-a făcut rău în timp ce aeronava se afla deasupra Bulgariei.
Echipajul a luat decizia să se întoarcă spre aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) cu puțin timp înainte de a intra în spațiul aerian turc.
Pilotul a fost preluat de echipajele de urgență și este conștient, potrivit BoardingPass.
Avionul este programat să decoleze din București spre Hurghada la ora locală 18.00.