Au rămas locuri neocupate la Rezidențiat, inclusiv la Medicina de Urgență. Ministerul Sănătății ar putea organiza un nou examen în prima jumătate a anului viitor

Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi că evaluează posibilitatea organizării unui nou concurs de rezidenţiat pentru locurile şi posturile rămase neocupate în urma concursului iniţial, care ar putea avea loc în prima jumătate a anului 2023.

29 Noiembrie 2022, 13:53 (actualizat 29 Noiembrie 2022, 13:56) Știrile TVR |

Rezidențiat

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, la domeniul Medicină au rămas neocupate 628 de locuri şi posturi din cele 4.734 scoase la concurs.

„S-a finalizat repartiţia candidaţilor care au obţinut punctaj de promovare la Concursul de admitere în Rezidenţiat, sesiunea 20 noiembrie 2022, organizat de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu cele 6 universităţi de medicină şi farmacie. La domeniul Medicină au rămas neocupate 628 de locuri şi posturi din cele 4.734 scoase la concurs. Având în vedere că multe dintre locurile rămase neocupate sunt din categoria specialităţilor deficitare (medicină de urgenţă, medicină de familie, ATI, neonatologie, specialităţi chirugicale pediatrice, sănătate publică şi management, epidemiologie, microbiologie medicală etc) precum şi faptul că licenţiaţii facultăţilor de medicină obţin dreptul de practică numai după dobândirea titlului de specialist de către medicii rezidenţi, Ministerul Sănătăţii evaluează posibilitatea organizării unui nou concurs de rezidenţiat pentru locurile şi posturile rămase neocupate”, afirmă sursa citată.

Ministerul precizează că la domeniile Medicină Dentară şi Farmacie, locurile au fost ocupate în totalitate în sesiunea 20 noiembrie 2022. Absolvenţii licenţiaţi ai acestor facultăţi au drept de liberă practică, fără a fi necesară promovarea concursului de rezidenţiat şi dobândirea titlului de specialist.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea