Grafitul, folosit odinioară în industria metalurgică şi la confecţionarea minelor de creion, a devenit, acum, tot mai căutat, la nivel internaţional, pentru fabricarea maşinilor electrice. Din acest motiv, autorităţile de la noi vor să redeschidă minele de grafit, după ce au alocat peste 4 milioane şi jumătate de lei pentru închiderea lor. Reprezentanţii industriei auto spun că reluarea exploatărilor este cu atât mai importantă în contextul în care producţia de baterii electrice depinde acum de materiile prime din China.
Exploatarea de grafit din comuna gorjeană Baia de Fier a început în 1954. După 1990, a rămas fără piață de desfacere, după ce principalii clienți, marile combinate metalurgice, și-au redus activitatea sau au intrat în faliment. Rând pe rând, mina Cătălinu şi cariera Ungurelaşu și-au oprit producția până în 2005. Zona din nordul Olteniei, bogată în resurse naturale, a sărăcit și s-a depopulat.
În zăcămînt au rămas resurse de grafit suficiente pentru zeci de ani, spun specialiștii. Dar în lipsa alternativelor de valorificare, din 2006, autoritățile au alocat peste 4,5 milioane de lei pentru închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere de la Baia de Fier. Acum, odată cu cererea tot mai mare de grafit în industria auto, o societate de stat vrea să reia producția.
Pentru moment, a fost comandat un studiu de fezabiliate. Pentru reluarea exploatării sunt necesare însă investiții mult mai mari, spun specialiștii.
În Europa, cei mai mari producători de grafit sunt Norvegia și Germania. Alături de Romania, Suedia și Finlanda sunt interesate să înceapă producția. Autoritățile române estimează că reluarea exploatării de grafit ar putea începe, cel mai devreme, în 2024.