Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 11 judeţe, respectiv un Cod galben de caniculă, ce vizează alte zece judeţe, în următoarele trei zile.
Prima informare de tip Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabilă în intervalul 07 iulie, ora 13:00 – 07 iulie, ora 22:00.
În intervalul menționat, local în Moldova, nordul Munteniei și zona Carpaților Orientali vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.
Cea de-a doua informare de tip Cod galben vizează un val de căldură, disconfort termic accentuat și caniculă, pentru zilele de 07, 08 și 09 iulie.
În intervalul menționat în Banat, Crișana, în cea mai mare parte a Olteniei, în vestul Maramureșului și în sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură se va intensifica, local va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 și 23 de grade.
Miercuri, 7 iulie, disconfortul termic va fi ridicat (valori ITU ce vor atinge sau vor depăși ușor pragul critic de 80 de unități) pe arii restrânse și în sud și centru.
Disconfortul termic se va menține ridicat și la sfârșitul săptămânii, pe alocuri la câmpie. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Vreme călduroasă în Bucureşti, miercuri, joi şi vineri
Vremea se va menţine călduroasă în zona Capitalei, în următoarele trei zile, iar maximele termice vor ajunge la 32 de grade Celsius, conform prognozei publicate, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit sursei citate, până vineri, la ora 9:00, vremea va fi călduroasă, maximele temperaturii aerului vor fi de 30 – 32 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.
Cerul va fi variabil, iar în cursul după-amiezelor şi al serilor vor fi înnorări, probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi în creştere şi se pot înregistra cantităţi de apă, în medie, de 4 – 8 litri/mp.
Temperaturile minime vor oscila între 18 şi 20 de grade Celsius. De asemenea, pe parcursul zilei de vineri, între orele 9:00 – 21:00, vremea se va menţine călduroasă.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va ajunge la valori de 31 – 32 de grade.