Avion de mici dimensiuni, prăbușit peste un camping de rulote în Florida. Singurul deces confirmat și identificat este cel al pilotului

Accident aviatic în statul american Florida. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste un camping de rulote. Autoritățile vorbesc despre mai multe victime pe care le caută printre resturile calcinate. Singurul deces confirmat și identificat este cel al pilotului.

Avionul s-a prăbușit peste un camping de rulote. Când au ajuns la locul accidentului, pompierii au găsit 4 case mobile în flacări, iar într-una dintre ele era aparatul de zbor. Pilotul său nu a avut nici o șansă.

Sheila Hastings, martoră: Până am ajuns la ușă, a explodat. Am fugit până acolo să mă asigur că toată lumea ieșise din casă. Dar deja luase totul foc.

Cu puțin înainte de tragedie, pilotul luase legătura cu turnul de control precizând că are probleme la motor.

Scott Ehlers, comandant pompieri: În același timp cu alerta de incendiu am primit și o alertă de la aeroport privind un avion care avea probleme. Turnul de control a precizat că pilotul a lansat un mesaj de ajutor. Avionul a dispărut apoi de pe radar cam la 6 kilometri de pistă, adică aici.

Pompierii au ajuns imediat în camping și au stins incendiul în mai puțin de o jumătate de oră. Avionul era un Beechcraft Bonanza V35. Este unul dintre cele mai răspândite și mai longevive aparate de aviație generală, aflat în producție, cu numeroase modificări, încă din anii ’50.

Distribuie știrea