Banca Mondială avertizează asupra riscului global de recesiune

Banca Mondială este îngrijorată că „noi şocuri adverse” ar putea împinge economia globală în recesiune, în acest an, fiind vulnerabile în special ţările mici, transmite Bloomberg.

08 Ianuarie 2023, 12:07 (actualizat 08 Ianuarie 2023, 12:17) Știrile TVR |

Banca Mondiala

Avertismentul este inclus în raportul bianual „Perspective economice globale” (Global Economic Prospects), care urmează să fie dat publicităţii marţi.

Chiar în absenţa unei alte crize, creşterea economiei mondiale în acest an „ar urma să încetinească semnificativ, reflectând, într-un mod sincronizat, înăsprirea politicii monetare pentru a contracara inflaţia ridicată, înrăutăţirea condiţiilor financiare şi perturbările continue provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia„, se arată în raport.

Sunt necesare „eforturi urgente globale şi naţionale” pentru atenuarea riscurilor provocate de scăderea activităţii economice, şi de povara datoriilor cu care se confruntă pieţele emergente şi economiile în curs de dezvoltare (EMDE), unde creşterea investiţiilor ar urma să rămână sub media din ultimele două decenii, a avertizat instituţia financiară cu sediul la Washington.

„Este esenţial ca autorităţile din ţările emergente şi în curs de dezvoltare să se asigure că orice sprijin fiscal se concentrează pe grupurile vulnerabile, că aşteptările inflaţioniste rămân bine ancorate şi că sistemul financiar continuă să fie rezilient„, apreciază Banca Mondială.

Solicitări similare au fost făcute de către guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume, deoarece dobânzile sunt majorate în mod agresiv, pentru a atenua presiunile preţurilor, în timp ce guvernele sprijină companiile şi gospodăriile, ţinând sub control costurile cu energia.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a început anul 2023 avertizând că lumea se confruntă „cu un an dificil, mai dificil decât anul pe care l-am lăsat în urmă”.

O treime din economia mondială va fi în recesiune deoarece SUA, Uniunea Europeană (UE) şi China încetinesc simultan, a declarat şeful FMI, la 1 ianuarie. Preluare: Agerpres

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea