Banca Rusiei anunţă măsuri de sprijin pentru băncile supuse sancţiunilor

25 Februarie 2022, 11:01 (actualizat 25 Februarie 2022, 11:02) |

Banca Rusiei anunţă măsuri de sprijin pentru băncile supuse sancţiunilor

‘Banca Rusiei şi guvernul rus vor oferi întreaga asistenţă necesară băncilor sancţionate de statele occidentale’, în special celor mai mari două bănci ale ţării, VTB şi Sberbank, a transmis instituţia într-un comunicat.

‘Toate operaţiunile în ruble ale acestor bănci vor fi efectuate şi serviciile le vor fi furnizate tuturor clienţilor ca de obicei’, afirmă comunicatul.

‘Toate activele în devize străine ale clienţilor au fost de asemenea protejate şi pot fi eliberate în aceste devize’, asigură Banca Rusiei.

Ea afirmă că ‘este pregătită să susţină băncile cu ruble şi cu devize străine’ şi ‘să ia măsuri suplimentare pentru a asigura stabilitatea şi activităţile operaţionale ale băncilor’, care au o ‘o mare rezervă de soliditate’.

Sberbank a dat asigurări joi că toate sistemele şi sucursalele sale continuă să funcţioneze ‘normal’, clienţii având ‘acces deplin’ la toate activelor lor financiare.

În schimb, VTB a anunţat că, din cauza sancţiunilor, utilizarea cardurilor sale bancare de tip Visa şi Mastercard în străinătate era ‘imposibilă’.

‘Vă recomandăm să retrageţi numerar în avans pentru plăţile pe teritoriul statelor străine’
, şi-a informat VTB clienţii, precizând că pe teritoriul Rusiei toate cardurile emise de bancă sunt operaţionale ‘fără restricţii’.

O altă bancă sancţionată, Novikombank, a transmis că ‘instituirea de sancţiuni nu îi va afecta’ activităţile.

SUA au anunţat joi sancţiuni ferme ca reacţie la invadarea Ucrainei de către Rusia, sancţiuni care vizează bănci ruseşti, sectorul tehnologiilor de vârf, oligarhi ruşi.

Pentru a lovi economia Rusiei, guvernul american a vizat în special cele mai mari două bănci, Sberbank şi VTB.

Sursa: Agerpres

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source