Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia verificării tuturor barajelor pentru a preveni situaţii care să pună populaţia în pericol. Administraţia Naţională Apele Române şi Inspectoratul de Stat în Construcţii vor face controale în regim de urgenţă până pe 20 noiembrie. Acţiunile vizează calitatea construcţiilor şi condițiile de siguranță în exploatarea barajelor. Toate datele vor fi centralizate. Ulterior, CNSU va decide ce e de făcut.
„Vom inventaria încă o dată toate barajele de categoria C și D din România. Acestea sunt barajele de mică capacitate, de mică importanță, dar unele dintre ele pot avea pe plan local impact în cazul în care apar probleme tehnice„, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
„Am făcut o estimare a timpului în care putem să verificăm acest număr de 2.095 de baraje. (…) 318 sunt la ANAR (Administrația Națională Apele Române n.r.), celelalte sunt la autoritățile publice locale sau au proprietate incertă. La Roșia Montană, echipele lucrează în continuare, am ieri o inspecție din partea specialiștilor de la ABA Mureș (Administrația Bazinală n.r.), care au venit și au făcut o verificare, o scanare cu instalații performante, pentru a vedea în ce stare se află corpul barajului. În momentul de față nu există nicio agravare a situației„, a precizat Tanczos Barna.
VEZI și
Potrivit unei hotărâri de luni a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, controalele urmăresc evaluarea stării de siguranță în exploatare, stabilirea gradului de uzură, funcționalitatea aparaturii de monitorizare, control și avertizare, precum și riscurile la care sunt expuse.
Autoritățile publice pot coopta specialiști care să facă parte din comisiile de control/verificare din cadrul altor instituții, organizații publice sau private ce dețin competență și atribuții în domeniu.
De asemenea, autoritățile publice vor întocmi un raport care va conține inclusiv recomandări pentru remedierea deficiențelor constatate.
Articole pe aceeaşi temă