Baze sportive lăsate în paragină la Constanța

Vrem performanţe sportive şi campioni internaţionali, dar multe dintre bazele pe care le avem sunt lăsate în paragină. Nimic nu mai aduce aminte de marile performanţe. Par clădiri părăsite, în jurul cărora oamenii îşi plimbă animalele de companie. Trei dintre ele, în care s-au antrenat rugbyşti sau atleţi, sunt în Constanţa.

03 Decembrie 2021, 20:49 |

În Complexurile „Triunghi”, „Badea Cârțan” și „Hidrotehnica”, mulți sportivi constățeni au făcut antrenamente și s-au pregătit pentru competiții de top. Acum, nimic nu mai amintește de performanță. Complexul Badea Cârțan are peste 45 de mii de metri pătrați unde lucrau cândva atleți și rugbyști.

Baza, nefuncționala din 1991, este în paragină.

Complexul Badea Cârțan, dar și baza Triunghi, cu o suprafață de 37 de mii de metri pătrați, unde se făceau lupte, sunt în administrarea statului. Baza Triunghi s-a aflat o vreme în concesiunea Clubului de fotbal Farul Constanța.

Complexul Hidrotehnica, devenit Complex Universitar Neptun, este în aceeași situație. A suferit modificări numai în sală pentru ca studenții Universității Maritime să facă sport. Ar putea fi reabilitată printr-un proiect depus la Compania Națională de Investiții.

Autoritățile locale din Constanța vor să preia administrarea bazelor sportive și să acceseze fonduri pentru modernizare.

Și reprezentanții Direcției Județene de Tineret și Sport din Constanța au în plan proiecte pentru refacerea bazelor. Între timp, copiii pasionați de sport trebuie să se înscrie la diverse asociații sau cluburi private.

Source

Distribuie știrea