Biden şi Harris, informaţi de consilierii pentru securitate naţională cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu

Preşedintele SUA Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris „au fost informaţi miercuri de către echipa lor de consilieri pe probleme de securitate naţională cu privire la evoluţia situaţiei în Orientul Mijlociu„, a anunţat Casa Albă, pe fundalul ameninţărilor cu un atac iranian împotriva Israelului, relatează AFP.

Reuniunea, care a avut loc la Casa Albă în „Situation Room”, centrul nevralgic al aparatului de stat american în cazul unei crize internaţionale, s-a concentrat pe „eforturile militare ale Statelor Unite pentru a sprijini securitatea Israelului” precum şi pe „eforturile diplomatice de atenuare a tensiunilor regionale şi de a se ajunge la un acord de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor” din Fâşia Gaza.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat deja marţi că speră că un armistiţiu între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza va descuraja Teheranul să atace.

După mai bine de zece luni de lupte, ofensiva israeliană în Fâşia Gaza a făcut deja aproape 40.000 de morţi şi peste 92.000 de răniţi, pe lângă aproximativ 10.000 de dispăruţi, potrivit ultimelor date furnizate de Ministerului Sănătăţii din Gaza, controlat de Hamas. Preluare: Agerpres

Distribuie știrea