Bilanț COVID România | Sunt 868 de noi îmbolnăviri. 19 decese, în ultimele 24 de ore. 228 de persoane sunt internate la ATI

Grupul de Comunicare Strategică anunţă că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 868 noi cazuri de coronavirus.

29 August 2021, 11:34 (actualizat 29 August 2021, 13:21) |

Covid19

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 868 cazuri noi de infectare cu coronavirus din peste 30.000 de teste, iar 19 pacienți au murit. Numărul bolnavilor internați la ATI a ajuns la 228.

Până astăzi, 29 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.096.753 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.054.246 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 868 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 87 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.528 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 28.08.2021 (10:00) – 29.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 19 decese (9 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Mureș, Olt, Prahova, Teleorman și Vrancea.

Dintre cele 19 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria 50-59 ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.938. Dintre acestea, 269 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.069.843 de teste RT-PCR și 2.363.301 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.314 teste RT-PCR (2.865 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.449 la cerere) și 18.650 de teste rapide antigenice.

Source

Distribuie știrea