Toate traseele montane din zona orașului Brașov vor fi reparate sau reamenajate. În următoarele două luni, toate cele 26 de trasee care străbat Muntele Tâmpa și Masivul Postăvaru vor fi mai prietenoase cu turiștii. Proiectul aparține unor asociații civice și este sprijinit de salvamontiști.
Potecile turistice din zona Brașovului se întind pe 25 de km și străbat aproape 7 mii de hectare de pădure. Rutele vor fi consolidate, iar traseele vor fi marcate din nou. Totul, cu ajutorul salvamontiștilor.
Traseele din zona Vârfului Tâmpa vor avea parte de atenție specială pentru că acolo se întâmplă cele mai multe accidente.
Chiar dacă traseele vor deveni mai sigure, turiștii tot trebuie să vină bine echipați, avertizează salvamontiștii.
Reabilitarea traseelor de pe Muntele Tâmpa va fi facută fără a afecta flora și fauna zonei, care este declarată rezervaţie naturală.