Copiii din Sectorul 1 vor putea practica înotul în două bazine semiolimpice construite la Şcolile Gimnaziale „Sfântul Nicolae” şi nr. 178 de Compania Naţională de Investiţii, în parteneriat cu Primăria, lucrările fiind finalizate în proporţie de 95%.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis, marţi, AGERPRES, mai este necesară racordarea acestor baze sportive la reţeaua de utilităţi: apă, canal, gaze şi curent electric, fiind demarate procedurile premergătoare realizării acestor investiţii.
Bazinele de înot sunt acoperite şi au o adâncime variabilă între 1,20 şi 2,00 m şi o dimensiune de 25,0 m x 12,5 m. Fiecare bazin este prevăzut cu cinci culoare de 2,5 m lăţime şi cu blocstarturi.
Bazele sportive vor fi dotate cu grupuri sanitare, duşuri, saună, staţie de tratare şi pompare apă, centrală termică, staţie filtrare apă, punct de prim ajutor, oficii şi locuri de parcare.
sursa agerpres