20 de ani de eforturi din inimă și mii de operații prin care medicii au salvat vieți aflate la început de drum. Așa poate fi descrisă în cuvinte puține activitatea Centrului Cardiovascular Pediatric din Târgu Mureș. Unii pacienți aveau doar câteva zile când au fost supuşi unor intervenții chirurgicale complexe, fără de care inimile lor nu ar mai fi putut să bată. Acum, câțiva dintre ei, în semn de mulțumire, au susținut un spectacol pentru cei care le-au fost alături.
Ana, în vârstă de 8 ani, este printre micii pacienți care au luat parte la spectacolul dedicat medicilor, părinților și prietenilor. Prima operație pe inimă i s-a făcut la doar 7 zile și de atunci au urmat și altele cu lungi perioade petrecute în spital, la Târgu Mureș.
Ana: Am trei operații pe cord și vin la control periodic.
-De câte ori ai fost operată?
–De 5 ori. Mie îmi place să dansez și să cânt, să fac sport cu tati să merg cu bicicleta, merg la înot de 3 ori pe săptămână, am cinci operații pe cord.
-La ce te au ajutat operațiile?
–Să fac sport și să am o viață normală ca și ceilalți copii.
Mama Anei: Fetița mea a fost diagnosticată cu o malformație cardiacă complexă încă din timpul sarcinii. Prima operație a avut loc la 7 zile, apoi la 9 luni, apoi la 3 ani. A necesitat multă spitalizare: 5 luni jumate. Suntem foarte recunoscători pentru tot ceea ce au făcut medicii din Târgu Mureș pentru ea.
Camelia are 16 ani. A suferit un transplant de inimă când avea doar trei ani. Diagnosticul ei era cardiomiopatie severă. Intervenția i-a salvat viața și a transformat-o dintr-un copil care obosea tot timpul, într-unul care poate face orice.
Camelia: Acum duc o viață perfect normală ca orice copil și nu mă simt diferită. Fac cam orice sport.
Mama Cameliei: Cu tratament și vizite la medic aproape lunar …
Medicii le sunt încă alături, pentru controalele periodice și tratament, iar între ei și micii pacienți s-au creat legături speciale.
Dr. Liliana Gozaru, medic cardiolog, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant: Am privilegiul de a avea pacienți așa minunați când îi văd ieșiți din mediul de spital…la spital trebuie să fim foarte hotărâți, e uneori greu să faci o separare între copil și pacient. Ei nu sunt pacienți, ei sunt copii. Acum ne bucuram de ei.
De la an la an, tot mai mulți copii cu malformații cardiace grave au fost salvați de medicii de la Institutul Inimii din Târgu Mureș.
Maraton pentru viață. Cinci donatori de organe, douăzeci de bolnavi salvați
Familiile a cinci persoane aflate în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe, iar aceste decizii au dus la 20 de operaţii de transplant.
Doctor Horațiu Suciu, medic cardiolog, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant: Ce facem noi…reușim cu ajutorul lui Dumnezeu și a aptitudinilro pe care le avem să schimbam destinul unor copii și asta ne motivează să continuăm.
De când funcționează Centrul Cardiovascular Pediatric, medicii au realizat aproape 5500 de operații pe cord la copii de toate vârstele. Se adaugă procedurile de cardiologie intervențională, câte 50-60 pe an.
Doctor Mariana Ciorba, medic la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant: Paturile au rămas la fel, 40 de paturi, cu 13 paturi de ATI pediatrică.
Institutul Inimii va avea un sediu nou. În următoarea perioadă urmează să fie semnat contractul de execuție.