• Thu. Sep 16th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Campania Metrorex “PET=BILET” | Cinci PET-uri pentru o călătorie cu metroul

Jul 29, 2021

PET=BILET, campanie Metrorex / FOTO: Metrorex

“Metrorex, în parteneriat cu Eco Synergy şi Rematholding, lansează ‘PET=BILET’, campania premieră ce are ca scop atât încurajarea colectării şi reciclării deşeurilor, cât şi creşterea interesului cetăţenilor pentru călătoria cu metroul – transport ecologic, nepoluant. Metrorex încurajează programele ce au ca scop protecţia mediului, aliniindu-se astfel politicilor naţionale şi internaţionale ecologiste. Prin această campanie se doreşte sensibilizarea opiniei publice şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător”, se arată într-un comunicat al companiei.

Cei dornici să participe sunt aşteptaţi în perioada 2 – 20 august a.c. în staţiile de metrou Dimitrie Leonida şi Pipera (intrarea principală) la standul partenerilor Metrorex. Călătorii vor oferi 5 deşeuri (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu), iar în schimb vor primi o cartelă de metrou cu o călătorie.

“Astfel de campanii sunt necesare pentru schimbarea comportamentului cetăţenilor cu privire la păstrarea mediului înconjurător curat şi nepoluat, dar şi pentru promovarea beneficiilor utilizării transportului subteran ca mijloc de transport ecologic. Astfel că, prin aceste tipuri de acţiuni, societatea noastră doreşte să se implice activ în formarea unor comportamente responsabile din punct de vedere ecologic”, a declarat Ştefan Paraschiv, directorul general al Metrorex.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *